Comunicat de presă al candidatului PNL la Președinția României:
Prezent la Alba Iulia, în cadrul turneului electoral pe care îl întreprinde astăzi în judeţele Alba şi Hunedoara, Crin Antonescu a declarat că guvernul și președintele Traian Băsescu, în 10 luni, nu au făcut cunoscut opiniei publice și partidelor parlamentare conținutul complet al acordului cu Fondul Monetar Internațional.
"Unde sunt miliardele pe care ni le-a dat FMI până acum? Guvernul știe unde sunt, cu siguranță știe și președintele. Este cazul să ne spună și nouă", a cerut Crin Antonescu.
Banii de la FMI nu se regăsesc nici în pensii, nici în salarii, nici în subvențiile pentru agricultori și nici în medicamentele compensate, a mai adăugat liderul liberal.
În urma discuțiilor pe care le-a purtat cu reprezentanții FMI, Crin Antonescu a declarat că Fondul Monetar Internațional a solicitat autorităților române să adopte un buget până în 10 decembrie, altfel nu vor putea să ne livreze acum a doua tranșă a împrumutului. "Noi suntem deschiși oricăror soluții care să vină în ajutorul rezolvării acestor probleme", a adăugat președintele PNL.
"Nu de noi depinde ca România să aibă un guvern abilitat să discute soluții. Noi am găsit încă de acum o lună o soluție, am găsit o majoritate. România e blocată și are un guvern infirm, exclusiv din voința lui Traian Băsescu", a mai spus Crin Antonescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu