marți, 3 noiembrie 2009

Remus Cernea, candidat presedintie din partea Partidului Verde ne spune cum se fraudeaza de fapt alegerile:


    România are de mulţi ani încoace doar un simulacru de alegeri. Ele nu sunt nici libere, nici corecte, atât din cauza furtului sau cumpărării făţişe de voturi, cât şi – mult mai grav – pentru că legile electorale însele sunt discriminatorii şi nedemocratice încălcând standardele europene în domeniu.
    Desigur că se fură voturi şi în mod grosier, cu turism electoral sau numărare incorectă a voturilor, cu înlocuire a unor buletine, cu cumpărarea simbolică (prin promisiuni electorale mincinoase de creşteri de salarii şi pensii) şi concretă de voturi (bani sau alimente contra dovada că „s-a votat cum trebuie”) şamd.
    A fura în ţara asta este deja un reflex al multor politicieni, poate chiar raţiunea lor primă de a ocupa poziţiile pe care le deţin. Dar a fura prin lege reprezintă o mişelie de maximă periculozitate pentru o democraţie pentru că îi surpă fundamentele şi deturnează sensul dându-i chip de tiranie.
    Este ridicol să auzi clamând pericolul unor fraudări electorale o persoană precum Mircea Geoană care este, împreună cu PSD, responsabil de elaborarea unor legi electorale profund discriminatorii şi nedemocratice.
    Am trimis deja Parlamentului European prin Verzii Europeni un raport care a şi stârnit deja reacţii şi sunt convins că va genera un şoc internaţional substanţial în momentul când va fi cunoscut şi înţeles pe scară largă cu privire la faptul că România nu întruneşte criteriile de aderare de la Copenhaga, nefiind în stare să organizeze nici măcar alegeri libere şi corecte.
    Mai mult, libertatea de exprimare a unor candidaţi precum sunt eu şi libertatea de a fi corect informaţi a cetăţenilor cu privire la ideile politice aflate în competiţie sunt grav afectate prin blocajul mediatic la care sunt supus şi prin promovarea intensă pe toate canalele tv exclusiv a politicienilor care adus România în situaţia dezastruoasă actuală!
    Singura şansă de a aspira la organizarea unor alegeri libere şi corecte cândva în viitor ţine de o liberă şi corectă prezentare în presă a opţiunilor politice din România, de asumarea Codului bunelor practici electorale elaborat de Comisia pentru Democraţie prin Drept – Comisia de la Veneţia şi de realizarea unor legi electorale cu colaborarea şi sub observaţia strictă a unor experţi străini.

2 comentarii:

  1. pana si asa zisii blogarasi manipuleaza cu sondajele lor..peste tot e doar manipulare si minciuna. Pana cad aceasta bataie de joc? Romani a venit vremea sa punem piciorul in prag. E timpul sa aratam porcilor din parlametn ca noi suntem puterea. noi i am pus acolo si tot noi o sa i dam jos. Tara asta trebuie condusa de un om cu o mana de fier. Un om care sa ne uneasca ca degetele de la mana . Cand sunt separate sunt slabe dar cand sunt imporeuna formeaza un pumn. Un pumn a carui scop este binele colectiv.un pumn care sa se abata ca o urgie asupra mafiotilor si coruptilor

    RăspundețiȘtergere
  2. ba este pe bune sondajul dar abia au votat 50 de insi...ai rabdare

    RăspundețiȘtergere